Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos!
Ce diferență face 40 de ani! Și ce diferență face 40 de ani de har! Mai mare diferență.
Mi-aduc aminte la prima întâlnire a bisericii am încăput toți la o masă rotundă: Era fratele Nelu Lupean cu soția Dana. Era Damaris. Era tata fratelui Nelu. Era mama. Era Leana. Erau fetele Alina și Sanda și eu. Asta a fost biserica atunci. Și acum dacă ceva nu te smerește în fața harului lui Dumnezeu ceea ce văd eu astăzi aici nu există nimic ce te poate smeri. Binecuvântat să fie Dumnezeu!
Sunt 40 de ani de har într-adevăr. De fapt: Ce este un har? Dar nemeritat. Dacă cineva poate să spună că este un dar nemeritat, eu pot să spun și cred că noi toți putem spune lucrul acesta.
Mi s-a oferit ocazia să am câteva cuvinte despre istoricul Bisericii: Cine nu ține minte istoria riscă să-și repete greșelile în viitor. Însă, viitorul vă aparține vouă, nu mie, așa că dacă vor fi greșeli, și vor fi, vă aparțin vouă, dar Dumnezeu este plin de har și trece peste ele așa cum a trecut peste poporul Lui 40 de ani conduși în har, prin har zi de zi, cu greșeli enorme, fantastice, dar Dumnezeu nu ș-a luat mâna deasupra lor și a continuat până a dus la bun sfârșit ceea ce a început, ceea ce a promis a și făcut pentru că este Dumnezeu și este credincios promisiunilor Lui.
Două lucruri aș vrea să rețineți:
Dumnezeu ceea ce promite împlinește și este credincios Cuvântului Lui.
În lucrarea lui Dumnezeu este important să aveți încredințarea că ceea ce faceți, să faceți puși de Dumnezeu și pentru slava lui Dumnezeu. Veți greși, cum am mai spus înainte, însă suntem oameni și Dumnezeu este Dumnezeu deasupra și așa cum ne-a iertat de toate păcatele din trecut, ne iartă și pentru cele de astăzi și pentru cele de mâine.
Ce înseamnă 40 ani? E ceva relativ. 40 de ani pentru unii înseamnă un lucru pentru alții altceva. Psalmistul spune: Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri. Petru reia aceiași idee și spune că pentru Dumnezeu o zi este ca o mie de ani.
40 de ani în calendarul și orarul lui Dumnezeu este o oră. Acești 40 de ani pe care i-am petrecut împreună înseamnă o oră și asta cu foarte mare larghețe, că Dumnezeu nu are ceas, nu are calendar. La El totul este veșnic, este prezent și este un prezent continuu. El nu are ceas, dar ca noi să înțelegem cât de relativ este timpul acești 40 de ani putem spune cu generozitate că sunt o oră. Dar câte s-au realizat în această oră sunt lucruri imense și sunt lucruri care ne copleșesc și trebuie să ne copleșească pentru că avem de-a face și suntem sub mâna binecuvântată a Dumnezeului care creat cerurile și pământul și a Dumnezeului care L-a dat pe Fiul Său să moară pentru noi ca noi să avem har și să ne bucurăm de El, chiar așa cum nu merităm și bine înțeles nu merităm.
Pentru un copil care se naște azi, 40 de ani înseamnă mult. Înseamnă timp să se pregătească părinții pentru el și pentru el să-l învețe să umble, să-l învețe să vorbească, să-l învețe să cânte, să-l învețe să meargă la școală, la practici de sport. Să crească, să studieze. Să ajungă la facultate sau să facă o meserie. Este un timp când își așteaptă iubita la colț de stradă și 5 minute înseamnă o veșnicie. Ce înseamnă 40 de ani? E ceva relativ.
Pentru Biserică este ceva deosebit. Acum 40 de ani era doar un început modest, simplu sub mâna binecuvântată a lui Dumnezeu. Însă a fost un început. Dacă un copil ajunge la 40 de ani și mai trăiește încă 40 e mult, după spusele Scripturii, să ajungă la 80, dar se termină la un moment dat, pe când pentru Biserică nu are sfârșit. Biserica are un început și a avut un început dar nu are sfârșit.
Apostolul Ioan prezintă Biserica spunând cântau o cântare nouă şi ziceau: “Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ei ziceau cu glas tare: “Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apocalipsa 5:9,12)
Serafimii de care vorbește Isaia puteau doar să strige: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor (Isaia 6:3). Despre vrednicia lui Dumnezeu, doar noi, voi și Biserica Lui din toate vremurile, numai ea este în stare și va fi în stare și va fi acolo să cânte: Vrednic este Mielul!
Din trecut vreau să vă împărtășesc câte ceva. Nu e un raport de istorie pentru că istoria care o cunosc nu o cunoaște altul, sau pe care o cunoaște altul nu o cunosc eu și ar fi incompletă. De aceea și la cărțile de istorie din lume, trebuie precizat cine a scris acea istorie. Noi să fim mulțumiți că este o carte de aducere aminte pe care
Dumnezeu a scris-o despre fiecare biserică, despre fiecare popor și le are în evidență precis, corect și cu acuratețe.
Noi, ca familie, pentru prima dată am venit în Portland, în septembrie, Ne-am mutat, definitiv, aici în octombrie 1983. În februarie am observat un fenomen ieșit din comun, pentru noi. Am început să vedem că s-a adăogat popor la biserică nechemați, necunoscuți, neștiuți de nimeni veneau. Primeam telefoane cu vestea că vin neamuri din țară. Nu vreau să-i aduc la Los Angeles pentru că și noi vrem să venim la Portland și vrem să-i aducem direct la voi. Alții din alte părți, din alte țări. Veneau nechemați că trebuia să scoatem pe cineva din casă de la noi și alții procedau, probabil, la fel ca să facem loc la altă serie de newcomers. Așa a fost începutul în februarie.
În aprilie corul bisericii a cântat la biserica americană care ne-a găzduit cu multă generozitate. A mers foarte frumos, mergea splendid. Te copleșea și te ținea smerit.
În același timp, în viața bisericii vin și crize, lucruri la care nu te-ai aștepta lucruri că s-ar putea întâmpla așa ceva într-o biserică. Se întâmplă. Sunt lucruri care-ți dau de furcă.
Chiar de la început cineva care era aici în Portland, locuia aici, mi-a spus categoric: „Cât timp eu sunt în Portland tu nu deschizi biserică aici”. A fost nevoit să-și condamne plecarea că a trebuit ca să se împlinească ceea ce a spus, pentru că biserică s-a deschis.
Apoi, într-o seară tot prin februarie, un glonț a trecut din stradă prin peretele casei deasupra pianului la care cânta Alina. Avea vreo 10 ani. A trecut deasupra capului ei și se oprește în peretele opus al living room-ului unde locuiam sus pe deal, în Gresham. Am chemat poliția. A făcut constatare și a zis: Ăsta nu e un cartuș de joacă de copii. E un cartuș serios. Ne-a întrebat: Aveți dușmani aici, în oraș? Nu, suntem noi. Nu ne cunoaște nimeni. Așa am crezut eu. Acestea și multe alte lucruri m-au pus pe gânduri. Lucrurile mergeau foarte bine, foarte frumos, biserica creștea, însă plutea în aer ceva care e în neregulă.
A fost nevoie să vin înaintea lui Dumnezeu. Am venit aici cu gând sincer, să încep o biserică, chiar dacă este locul unde locuiește satana, este nevoie de o biserică pentru români emigranți, în perioada aceea. Viața e mai ieftină decât în New York și Los Angeles și acesta este locul ideal.
Simțind că ceva nu e în regulă, am venit înaintea lui Dumnezeu și am zis: Doamne, poate nu acum. Poate nu aici. Poate nu eu. Eram sincer, nu eram plătit, nu aveam nici un beneficiu, nici până astăzi de la nimeni nimic. Aveam nevoie de acea încredințare că e voia lui Dumnezeu. La întâmplare nu vine lumea. Oamenii vin trimiși de Dumnezeu, dar aveam nevoie de o încredințare. Am apelat la un verset din Psalmul 50:15 Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!
Nu aveam necaz personale, toți eram bine, familia sănătoasă. Pentru biserică ceva nu era în regulă. Cheamă-Mă în ziua necazului. Am fost sincer, m-am rugat și ca să vedeți ce Dumnezeu mare avem. De multe ori vin răspunsuri la cereri, că Dumnezeu răspunde la rugăciuni. Dar uneori spune. mai așteaptă, e cineva bolnav, mai așteaptă. Îți pune răbdarea la încercare. N-am ajuns să mă ridic de pe genunchi sus și-am deschis Scriptura. N-am folosit nici până atunci, nici de-atunci încoace Scriptura ca să-mi vorbească direct Dumnezeu, dar eram nevoit. Am zis. Așa nu mai merge. Nu se poate. Mergea bine în aparență tot ce se vedea, ca și aici azi, bucurie, sărbătoare. Totul e splendid. Însă, ceva în cap la mine nu era în regulă. Dumnezeu îmi răspunde. Dumnezeu e viu. Iacov spune că la un moment dat a văzut scara, a văzut îngeri, dar când s-a trezit a zis: n-am știut că Dumnezeu este aici. Eu am avut același sentiment, însă simțeam că nu numai că este aici, dar este mai aproape decât aici. Chiar acum să-mi dea răspuns! Eram surprins că Dumnezeu îmi dă răspuns la ceea ce i-am cerut. Mi-a dat un răspuns printr-un verset în care din 10 cuvinte mi-a dat răspuns la 7 întrebări pe care le-am avut. Răspunsul a fost în Ezra 10:4 Scoală-te, căci treaba aceasta te privește. Noi vom fi cu tine. Îmbărbătează-te şi lucrează.
Mai trebuia vreo interpretare la text? Nu cred.
Care treabă? Biserica lui Christos. Și treaba aceasta, cu toată smerenia o spun, am simțit o povară. Adică, am primit un răspuns, dar am primit o povară.
Încă ceva, Dumnezeu nu îți dă numai lucruri, îți dă și promisiuni, Noi vom fi cu tine. Promisiunea asta mi-a prins bine peste ani de zile, prin multe încercări ce au venit.
Dumnezeu merită să fie slăvit pentru harul Lui, pentru credincioșia Lui care o are față de noi. Ce promite, Dumnezeu împlinește. Nu numai că poate. El și vrea să împlinească. Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru lucrarea care arătat-o pentru biserica acesta din Portland. Amin!
George Cioruță, Membru Fondator